Românul care a inventat brățara ce salvează vieți: Cum pot fi găsite victimele dezastrelor naturale
Un român din Ploiești, Prahova a găsit o soluție menită să îi ajute pe salvatori să identifice mai repede victimele dezastrelor naturale. Astfel, aceștia pot salva oamenii prinși sub dărâmături, în caz de seism. Mai exact, brățara ce salvează vieți îi ajută în acest sens. Ea detectează de la distanță locul în care se află posibilii supraviețuitori, astfel crescând șansele care aceștia să fie salvați cât mai repede cu putință.
Brățara ce salvează vieți, invenția unui român
Eduarth Limboșeanu este un nume cu notorietate în Ploiești. Este medic, practică sporturile de contact și yoga, e motociclist, promotorul unor concepte inovatoare în societatea civilă, iar viața și-o călăuzește după motto-ul lui Gandhi – „Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, conform ObservatorulPH.
În luna septembrie a acestui an, Eduarth Limboșeanu, omul care și azi își aduce aminte de cutremurul din 77, s-a gândit la o soluție menită să accelereze identificarea victimelor în caz de seism.
A înregistrat la OSIM brățara menită să sprijine oamenii în fața calamităților naturale, războaielor și situațiilor de urgență. Hope Life Support este aplicația ce permite salvatorilor care intervin în caz de calamități naturale să găsească supraviețuitorii, dar și victimele decedate, datorită brățării purtate de aceștia, brățară care va transmite două semnale: verde (persoana este în viață) și roșu (persoana nu mai are puls).
„Principiul de bază al proiectului constă în integrarea unor tehnologii existente sau în curs de implementare într-un sistem centralizat. Acest sistem oferă șanse sporite de supraviețuire celor care poartă dispozitivele create de echipă și maximizează eforturile echipelor de salvare în găsirea și salvarea persoanelor aflate în situații critice, precum cutremure, inundații, avalanșe sau situații medicale de urgență”, a precizat bărbatul, conform aceleiași surse.
Victimele pot fi salvate
Proiectul, cu ideea înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, urmărește să creeze un produs autentic românesc, beneficiind de suportul financiar al companiilor cu capital românesc. În prezent, echipa se află în discuții avansate cu unul dintre operatorii de telefonie mobilă din România pentru a susține această inițiativă remarcabilă.
Conștient de obstacolele birocratice și financiare pe care le implică dezvoltarea unui astfel de proiect, Eduarth Limboșeanu, alături de echipa din care mai fac parte Robert Minea (tehnic), Cătălin Iosif Ungureanu (legal) și Cătălin Bucur (design, comunicare, marketing, vânzări) caută parteneri de afaceri și sprijin din partea comunității în vederea implementării soluțiilor.
Vezi și: Serie de cutremure în România. Zona în care au avut loc seismele